Preoții băcăuani s-au întrunit în Sinaxă
Astăzi, 16 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”-Șerbănești din Bacău unde a participat alături de preoții băcăuani la Sinaxa anuală. Cu această ocazie, Părintele Arhiepiscop Ioachim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, fiecare preot participant la slujbă fiind împărtășit de către Ierarh cu Sfintele Taine. Tot acum, Ierarhul a hirotonit întru preot pe tânărul teolog Andrei Iscu pe seama Parohiei Cetățuia din Protopopiatul Moinești.
Peste o sută patruzeci de preoți aflați sub coordonarea PC Pr. Protopop Costică Busuioc au venit la primele ore ale dimineții la Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”-Șerbănești din Bacău pentru a participa la sinaxa anuală. Emoție și bucurie sfântă au cuprins pe toți slujitorii altarelor la întâlnirea cu Chiriarhul lor care i-a binecuvântat și i-a împărtășit cu Sfintele Taine.
În cadrul liturgic, la vremea cuvenită, a fost pomenit marele ierarh cărturar Melchisedec Ștefănescu, împreună cu membrii familiei sale adormiți întru Domnul, la împlinirea a 194 de ani de la nașterea sa.
În timp ce preoții din sobor s-au adunat în jurul potirului pentru a primi din mâinile Ierarhului Trupul și Sângele Domnului, corala protoieriei și corala Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman au interpretat la strană diferite cântări religioase.
Sursa: http://epr.ro/preotii-bacauani-s-au-intrunit-sinaxa