O MINUNE A SFÂNTULUI NICOLAE
Trăia odată în cetatea Constantinopole un bătrân pe nume Nicolea. El şi femeia lui aveau mare evlavie faţă de Sfântul al cărui nume îl purta; nu trecea un an fără ca ziua Sfântului Nicolae, 6 decembrie, să nu fie sărbătorită cu cântări, fast şi bucurie, prin rugăciuni la biserică şi masă mare acasă, la care îi chemau pe toţi vecinii şi săracii din împrejurimi. Iată însă că ajunşi la adânci bătrâneţi cei doi soţi se găseau în mare strâmtoare şi sărăcie şi se apropia din nou praznicul Sfântului Nicolae.
– Ce ne facem, femeie?, a întrebat-o bătrânul cu tristeţe pe nevasta sa, cum să stăm fără de cele de trebuinţă şi cu masa goală în această zi festivă? Cum o să mai facem noi pomenirea Sfântului nostru?
– Nu te întrista, dragul meu Nicolae, vom găsi noi o cale. Uite , ia covorul acesta, e singurul nostru lucru mai de preţ, moştenire n-avem cui să-l lăsăm fiindcă nu ne-a dat Dumnezeu copii, aşa că du-l la târg, vinde-l şi cu banii dobândiţi vom cumpăra cele de trebuinţă.
El a luat covorul şi a ponit-o spre târg. Cum mergea el gârbovit de bătrâneţe şi de gânduri i-a ieşit în cale un om în vârstă cu chipul luminos şi barba albă, care i-a dat bineţe şi l-a întrebat îndată de covorul său. Bucuros, bătrânul Nicolae i-a spus că are de gând să-l vândă, dar nu ştie cât să ceară.
– Când l-am luat nou am dat pe el 8 galbeni, dumneata dă-mi cât vrei, a spus Nicolae.
– Sunt destui 6 galbeni?, a întrebat bătrânul cu faţa în nobilă?
Sfantul Nicolae
Omul nostru s-a învoit bucuros, că nu nădăjduise el atâta. A luat bănuţii şi a pornit-o în grabă spre târg să cumpere cele necesare pentru sărbătoarea sfântului. Oamenii de pe uliţă s-au uitat lung în urma lui şi l-au socotit un nebun sau unul care avusese o nalucire, căci vorbise multă vreme de unul singur, aşa li se păruse lor. Ei nu au putut nici să-l vadă, nici să-l audă pe cel cu care sărmanul Nicolae făcuse târgul, adică pe bătrânul cu chip luminos. După cum aţi putut ghici şi voi, dragi copii, acesta nu era altul decât Sfântul Nicolae, care nu se arată decât celor evlavioşi şi cu inima curată. El a luat covorul, s-a dus la casa bătrânului i l-a dat femeii spunându-i:
– Bărbatul tău, care imi este prieten, m-a rugat să-ţi dau covorul acesta şi să ai grijă de el.
Apoi s-a facut nevăzut. Femeia a rămas nedumerită, căci apariţia acelui bătrân luminos o lăsase fără grai. Când şi-a revenit însă a cuprins-o mânia împotriva bărbatului ei care, credea ea, nu ascultase de sfatul său. Când s-a întors Nicolae de la târg încărcat de bunătăţi nevasta lui i-a aruncat încă din prag cuvinte grele de supărare. La început el nu înţelesese ce se întâmplase, dar când a văzut covorul şi i-a povestit femeia lui despre omul în vârstă cu faţa luminoasă totul a căpătat înţeles în mintea sa. Şi-a dat seama că Sfântul Nicolae făcuse o minune: i se arătase în chipul acelui bătrân ca să îl ajute pe el şi pe nevasta lui să sărbătorească la fel ca în fiecare an ziua sa. Cei doi s-au dus la biserica Sfântului Nicolae şi au adus împreună rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi ocrotitorului lor.
sursa: didactic.ro
