Lângă cei în suferință-Ziua mondiala a bolnavului

Lângă cei în suferință-Ziua mondiala a bolnavului

Pe data de 10 februarie 2017, cu binecuvântarea I.P.S. Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Centrul de Copii Ghiocelul(CFR) Bacău unde sunt găzduiți 21 de copii cu dizabilități, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu și Sfânta Aghiasmă.
Ne-am întrunit cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavilor, ocazie de atenţie specială faţă de condiţia bolnavilor şi, în general, a celor suferinzi, în acest loc smerit, unde cu harul Domnului, am mijlocit la unirea pământului cu cerul.
Lumea s-a fărămițat mult…S-a împărțit în griji, imagini, gânduri și idei, mai mult ca oricând. Timpul pe care îl avem de parcurs este segmetat și el, rupt de timpul celorlalți, suntem ca niște sateliți plutind pe orbite diferite, destine singuratice, neîmpletite cu ale celorlalți…
Ne-am rupt în intregime de viața celui de lângă noi, ne-am izolat unii de alții. Fiecare cu problemele lui, cu necazurile lui, cu propria-i dramă.
Însă Dumnezeul nostru ne-a binecuvântat cu daruri, îngăduind ce-i drept si greutăți, ca să ne facem simțită prezența în viața celora care au nevoie de alinare. Să le fim alături celor bolnavi, să le percepem nevoile, să-i privim cu ochi plini de iubire, să-i atingem cu brațele sufletului…
Însă iubirea însufleţită de credinţă ne face să cerem pentru ei ceva mai mult decât sănătatea fizică: să cerem o pace, o seninătate a vieţii care porneşte din inimă şi care este dar al Lui Dumnezeu, rod al Duhului Sfânt pe care Tatăl nu-l refuză niciodată celor care I-l cer cu încredere.

Share: